DESPRE MÂNDRIA DE A FI HARETIAN
Mândri că suntem haretieni
CURELEA CARMEN
articol extras din Revista Colegiului „Spiru Haret” Ploiești
-ATELIERUL DE IDEI -
O povestioară nostalgică, realitatea pe care noi am creat-o. Nu este vreun mit sau vreo legendă, ci pura realitate care a devenit cu timpul, un basm. Este povestea noastră, a elevilor, care s-a împletit cu cea a profesorilor căci dintr-odată nu mai eram niște străini.
Boboci, necunoscuți, toți egali, nu am știut ce ni se pregătise; am sperat însă, să fie ceva special. A fost un carusel: noutăți și idei, unele peste altele, idei infinite, activități și proiecte deosebite, o șansă de o nouă experiență aproape zilnic. Cu toată sinceritatea, nu-mi pot amintice înseamnă „a te plictisi”. Am simțit dinamica, viața din fiecare colț al colegiului nostru, toate acestea datorită implicării cu trup și suflet, atât a profesorilor, cât și a elevilor. Am fost motivați, încurajați și ajutați, deci am hotărât să luăm lucrurile în serios; ba mai mult, am simțit că este datoria noastră, ca elevi ai liceului, asă avem grijă și să ducem imaginea colegiului nostru mai departe.
Ne-am propus să demonstrăm ceva, să transmitem patosul și determinismul nostru; am vrut să fim noi cei dintâi, să devenim câștigători: și suntem, pentru că suntem haretieni. Ceea ce vom și rămâne, propunându-ne în înfrigurare să împărtășim cu ardoare experiența noastră și generațiilor viitoare care vor ocupa un loc în băncile noastre de astăzi. Interesant totuși, de unde atâta dedicare... Ei bine, am devenit o familie, și nu una oarecare, ci de haretieni. Suntem familia care va da naștere numai lucrurilor minunate. Considerăm că fiecare generație, care va face parte din familia noastră, reprezintă inspirația pentru cei ce au adevărata putere de a scrie povestea noastră.
Această poveste a început, personal, acum câțiva ani, dar cu toții știm că primul capitol s-a deschis cu mult timp în urmă. Cât despre final, eu nu-l pot vedea - este mult prea îndepărtat. Deci, eu propun să lăsăm povestea să continue, să o scriem împreună!